Medreflex Line

Dr. Petre Mureșan

Distinctia limbaj versus vorbire

In ceea ce privește activitatea didactico-terapeutică,diagnosticul diferential cât și programele  recuperatorii și compensatorii în terapia tulburărilor de limbaj și voce, demersul trebuie să circumscrie  distincției dintre limbaj și tulburarile de voce,vorbire. În sfera acestei dihotomii, limbajul este un  conglomerat de semne și simboluri prin intermediul cărora actul comunicării poate fi inițiat, iar  componenta verbală a limbajului este vocea care asigură materializarea limbajului în structuri  comunicaționale. Vorbirea este modalitatea de comunicare care cunoaște delimitări prin intermediul  componentelor fonetico-fonologice, morfologice și sintactice. Vocea umană este sunetul care se  percepe în momentul în care aerul pulmonar este eliminat prin intermediul cavității laringiene, vocea  angrenând o coordonare precisă între sistemul nervos central SNC organele respiratorii, fonatorii,  cavitățile rezonatorii și toate organele implicate în articularea sunetelor.  

Inteligibilitatea vorbirii este cauzată de deficitele care apar la nivelul tractului fono-articulator.  Rezonanța vorbirii poate să fie hipernazală datorită îngustării sau încetinirii mișcării sfincterului  velofaringian, iar sub perspectivă fonatorie, carac-teristicile unei voci deficitare sunt: pauze lungi, propoziții scurte, intensitate scăzută a vocii. Se remarcă și o reducere a tonusului muscular circumscrise  aparatului fono-articulator care relevă eforturi de producere a fonației, a vocii printr-o glotă îngustată,  atrofică care impune reducerea lungimii propozițiilor emise. Caracteristic unei voci disfuncționale este  „răgușeala” care definește o voce ce se articulează în frecvențe joase, cu o intensitate non corespunzătoare contextului în care se organizează și manifestă actul comunicațional, o voce care  prezintă sunete parazite. 

 

Drd.Psihoterapeut, Logoped Daiana Petrina Muresan