Marturiile pacientilor nostri:
Orar de functionare:
Analize medicale de laborator:
Gasiti Medreflex Line si pe:
 
Tratamente naturiste
Metode de diagnostic
Afectiuni
Medicina estetica
Alimentatie sanatoasa si tehnici de slabire
Metode comparative
Alte informatii

 


Sectiunea de intrebari si raspunsuri online
s trimite adresa paginii prin Y!M Trimite pagina prin Y!M
 Adauga la link-urile tale favorite


Recomanda aceasta pagina unui prieten

Adresa de email a prietenului:


Numele dvs.


Adresa dvs. de email



Recomanda!
 


Tratament celulita in Cluj-Napoca

Salon de masaj Cluj-Napoca
 

Meloterapie (muzicoterapie)

"Avem arta pentru a nu muri din cauza adevărului! "
Friedrich NIETZSCHE

 

CE ESTE MUZICOTERAPIA?

În capitolul despre prezentarea centrului nostru medical se spune că TERAPIA este o cerere de ajutor adresata pământului, elementelor lui, deoarece Pământul poate să vină în ajutorul omului prin elementele cu care a fost înzestrat de Creator. Plecând de la aceast adevăr vom încerca să asociem TERAPIEI muzica, spunând că Pământul este creaţia lui Dumnezeu iar omul este încoronarea acestei creaţii, fiind capabil la rândul său să vină prin iubirea şi bunătatea sa în sprijinul semenilor săi. Vom spune, prin urmare, ca muzica este o creaţie a TERREI, a acelui „pământ” însufleţit şi însetat după Dumnezeu, care este omul, iar geniul muzicii este fructul spiritului uman în efortul de exprimare a interiorităţii sale creatoare si de relationare cu viata inconjuratoare si cu divinitatea.

 
O definiţie a muzicoterapiei în grad să cuprinda aspectele tuturor posibilităţilor de tratament este foarte complexă. Vom incepe prin a spune ca in tara noastra muzicoterapia este cunoscuta si sub denumirea de meloterapie si de aceea pe parcursul prezentarii articolului nostru cititorul va intalni cei doi termeni consacrati terapiei prin muzica: muzicoterapia si meloterapia.
 
Muzicoterapia este un ansamblu de metode de tratament prin care terapeutul foloseşte muzica cu toate implicaţiile ei psihice, emoţionale, mintale, sociale, estetice şi spirituale pentru a ajuta pacientul să se vindece si să-şi menţină sănătatea trupului, a minţii şi a spiritului. Sunetul este „medicamentul” pe care muzicoterapeutul îl administrează pacientului în urma investigaţiilor clinice şi a raportării lor la profilul său psihologic, social, intelectual şi religios. Capacitatea terapeutică a sunetelor a fost recunoscută din timpuri primordiale când muzica a reprezentat pentru om o componentă a existenţei sale, un mod de raportare cu sinele şi cu persoanele din jur, dar mai ales, a însoţit formele de vindecare interioarǎ în raport cu cauzele misterioase ale unor boli a căror origine nu era cunoscută.
 
Muzicoterapia se mai poate defini şi ca arta folosirii sunetelor în relaţia dinamică dintre muzicoterapeut şi pacient în vederea susţinerii şi încurajării unei bune armonii fizice, mentale, emotive şi spirituale a acestuia.

 
Drd. Radu Ioan MUREŞAN

 

CARE SUNT EFECTELE MUZICOTERAPIEI?

Când Dumnezeu a creat lumea şi tot ceea ce este în ea, a făcut-o prin puterea Cuvântului Său. Prin fiecare cuvânt al Său lumea apărea din nefiinţa la fiinta. Îndrăznim să propunem acest exemplu tocmai pentru a putea sublinia strânsa relaţie între cuvântul rostit şi efectul lui sonor. Fiecare cuvânt rostit se propune la nivelul unei sonorităţi specifice, cu o anumită forţă creatoare, iar, sonoritatea ştim că este rezultatul unui anumit număr de vibraţii ce se propagă în jurul nostru şi pe care noi le percepem la nivelul rezonanţei interioare. Această rezonanţă interioară este cheia transformării noastre deoarece ea acţionează prin schimbare. In popor circula expresia tonul face muzica referindu-se la felul de a comunica un gand sau o idee aproapelui nostru. De fapt tonul este doar varful de lancie al comunicarii noastre intrucat muzica tonului este cea a inimii noastre, caci din inima ies si bune si rele, asa cum spune si Biblia. Aceasta situatie a limbajului cuvintelor (conceptual) poate fii extrapolat lumii sunetelor muzicale. Este suficient să fim supuşi sonorităţii vreunui cuvânt sau vreunei muzici pentru a constata uimitoarea schimbare a fiinţei noastre la nivel emoţional (inima) şi la nivel psihic (minte) însă, aceeaşi transformare se va întâmpla şi la nivelul celulelor corpului nostru cu condiţia să ne supunem tratamentului prin muzică. Puterea sunetului creează, regenerează şi menţine armonia vieţii umane la nivel psihic, emotiv, intelectual şi somatic.
 
Încă din timpuri străvechi s-a ştiut că muzica are un puternic influx asupra omului in complexitatea sa existenţială. Prin intermediul muzicii omul este capabil să descopere propria lume interioară, să se înrădăcineze mai bine în propria realitate şi să aparţină interiorităţii sale. Studii recente au confirmat că ascultarea unui anumit tip de muzică influenţează pozitiv sau negativ armonia noastră interioară. În cursul secolelor s-a asistat la uzul preponderent intuitiv al muzicii în relaţie cu diferite maladii însă doar pe baza unor cercetări ulterioare s-a demonstrat că un anumit tip de muzică poate, pe de o parte, să influenţeze pozitiv sau negativ fiziologia activităţii cerebrale, care la rândul ei poate să condiţioneze buna sau reaua dispoziţie a pacientului, iar pe de altă parte, poate sa deschidă nebănuite căi de comunicare cu propriul sine, cu cei din jur şi cu divinitatea.

 
De la rolul de adjuvant pe care îl avea până mai ieri s-a ajuns la cel în care s-a demonstrat că muzica are efect major asupra fiinţei umane în cvadrupla ei ipostază prin definiţie: biologică, psihologică, socială şi nu în ultimul rând, religioasă. Cultivarea unui anumit tip de muzică poate propune pacientului orizonturi nebănuite de introspecţie în lumea spiritului acolo unde el îşi va pune întrebări ultime precum cine suntem, de unde venim şi încotro mergem? Religiozitatea lumii de astăzi se construieşte la nivel emoţional. Omul contemporan are nevoie mai mult ca oricând de recuperarea unui limbaj capabil să producă încărcătura de afectivitate, blândeţe, bucurie şi durere, în alte cuvinte, să dea formă emoţiilor lui, interiorităţii lui. Prin muzică omul intră într-un timp şi un spaţiu special reflecţiei despre sine şi despre aproapele său, despre cele mai intime experienţe ale sale care rezonează înăuntrul său şi când răsună înăuntru nu pot să nu sensibilizeze acea lume tainică alcătuită nu doar din afecte şi emoţii superficiale, ci din convingeri, criterii, speranţă, durere, din bucuria de a înfrunta aventura propriei existenţe, din convingerea sensului de putere dar şi de neputinţă. În acest context religia apare în strânsă legătură cu muzica putându-se regândi o apropiată legătură a raportului lor originar din perspectiva mijlocirii necondiţionate care să poată dărui omului pierduta-i libertate şi spontaneitate în vederea trăirii unei noi vieţi spirituale.

 
Astăzi, ştiinţa modernă încurajează tot mai mult utilizarea proprietăţilor miraculoase ale muzicii întrucât rezultatele ştiinţifice uimesc an de an prin uluitoarele descoperiri făcute în laboratoare sau săli clinice şi prezentate în cadrul numeroaselor simpozioane internaţionale. Rezultatele analizelor şi măsurătorilor efectelor fiziologice ale muzicii asupra organismului uman au confirmat faptul că, la baza vindecării prin sunet şi muzică se află rezonanţa. În baza Teoriei sonicităţii s-a constatat că transmiterea energiei sonore în corpurile lichide (hidrosonicitate) şi solide (stereo-sonicitate) se face pe baza vibraţiilor şi a undelor elastice longitudinale. Fiecare organ al corpului omenesc trebuie sa aiba o frecvenţă particulară, o armonie specifică. Pentru a exista armonie şi sănătate e necesar ca funcţia fiecărui organ să se efectueze în parametrii ritmului ei specific. Boala se manifestă printr-o dereglare a ritmului vital interior. De aceea, cu mult timp înainte, Novalis avea să spună că orice boală este o problemă muzicală. Scopul terapiei prin muzică este acela de a reface armonia fiziologică dar şi cea sufleteasca.
Drd. Radu Ioan MUREŞAN


 

AFECŢIUNI TRATATE PRIN MUZICOTERAPIE ÎN CADRUL CENTRULUI MEDICAL MEDREFLEX LINE

  • tulburări de dinamica sexuală
  • dureri de cap
  • oboseală
  • stres
  • insomnie
  • depresie
  • agitaţie
  • anxietate
  • stima de sine
  • nervozitatea
  • astenia fizică şi psihică
  • migrena
  • hipertensiunea arterială
  • palpitaţiile
  • aritmia
  • boala Parkinson
  • demenţa (boala) Alzeheimer
  • insuficienţă cardiacă, etc.

 
Doresc să subliniez că, în cadrul centrului nostru medical, afecţiunile tratate prin muzicoterapie (meloterapie) nu se vor administra pe baza unei terapii „după ureche” ci ţinând cont de metodele ştiinţifice de care se bucură la ora actuală stiinta muzicoterapiei.

 
Tratamentul prin muzicoterapie (meloterapie) este administrat nu doar din perspectiva bolii pacientului ci dintr-o evaluare completă (existenţială) a persoanei umane: corp (somatic), minte (psihic), inimă (emoţional) şi spirit (religios) de aceea, muzicoterapia, din cadrul centrului nostru, se face pe baza unui strâns dialog cu pacientul şi nu ţinând cont doar de boala lui.

 
Dumneavoastră veniţi la centrul nostru ca să vă trataţi şi vrem să ştiţi că tratamentul prin muzicoterapie este corelat şi aplicat fiecărui pacient în funcţie de celelalte tratamente de recuperare medicală administrate în cadrul centrului. De aceea, muzicoterapia (meloterapia) este considerată parte componentă a tratamentelor profilactice şi de recuperare medicală din cadrul centrului nostru. Aşadar, vă invitam să o aplicaţi cu drag în viaţa dumneavoastră, atât pe durata tratamentului cât şi după aceea, în viaţa de zi cu zi, pentru a putea găsi încrederea, seninătatea, stima de sine, dar mai ales, voinţa de a deveni protagoniştii sănătăţii dumneavoastră.
Drd. Radu Ioan MUREŞAN


 

MODALITĂŢI DE TRATAMENT


 
MUZICOTERAPIA PRIN IMAGINI SI FILM
Este o tehnică psihoterapeutică inovativă ce propune un parcurs de înseninare a pacientului prin propunerea unor imagini sau filme pozitive pe fondul unei anumite muzici recomandate de muzicoterapeut. Această tehnică îmbină puterea catartica a muzicii cu virtuţile terapeutice ale cuvintelor reuşind sa se învingă depresia, crizele de panică, anxietatea precum si alte dereglări psihice. Muzica ajuta de asemenea la distragerea gândului de la durere îmbunătăţind astfel starea de spirit a pacientului.

 
MUZICĂ SI MISCARE ÎN MUZICOTERAPIE
La capitolul Planuri de viitor centrul nostru medical isi propune promovarea kinetoterapiei după standarde europene prin îmbinarea armonioasa a mişcării si a muzicii.
 
In cadrul centrului nostru mişcarea corpului pe muzica este un tratament curativ ce încearcă sa se reînnoade, prin noi metode, tradiţiilor antice care susţineau si promovau muzica si miscarea ca mijloace benefice asupra trupului si mintii umane. De aceea, aceasta modalitate de tratament nu trebuie vazuta ca ceva ce se consuma in cadrul unor şedinţe de „dans”, cu caracter de divertisment, ci una in care se urmăreşte, in mod deliberat si prin observaţie atenta, un proiect medical ce urmăreşte vindecarea pacientului începând prin a-i restabili echilibrul dintre suflet si corp. Metoda noastra de tratament este importanta deoarece prin mişcare subiectul isi poate exprima toată personalitatea sa făcând apel la experienţa sa emotivă. Mişcarea pe muzica înseamnă “simţire”, înseamnă a avea senzaţii ce se leagă unor emoţii, amintiri, dorinţe, sau unor fantezii. In muzicoterapie corpul pacientului cu care noi venim in contact (copil, handicapat, om in vârstă, etc.,…) de multe ori este unul îndreptat către negativ: este un corp închis plăcerii de a se mişca, un corp “mut”, si de aceea foarte puţin utilizat ca mijloc de expresie si de comunicare cu sine însuşi si cu cei din jur. Reactivarea dorinţei de a se mişca si de a simţi este unul din obiectivele fondamentale ale metodei noastre de tratament. In această direcţie muzica si mişcarea reprezintă motivaţii puternice in reuşita acestor obiective.
Drd. Radu Ioan MURESAN

 

TRATAMENTE MUZICOTERAPEUTICE ACTUALE IN CADRUL CENTRULUI MEDREFLEX LINE


 
Intr-o prima etapa, in cadrul centrului nostru, vom practica muzicoterapia (meloterapia) doar la nivelul audiţiei pe durata tuturor şedinţelor de reflexoterapie si masaj ale pacientului. Fiecare sedinta de reflexoterapie si masaj se va desfasura pe fondul unei muzici recomandate de catre muzicoterapeut. Astfel, in timpul sedintei de recuperare medicala prin reflexoterapie si masaj, pacientul se va bucura simultan si de beneficiile stiintei muzicoterapiei, cele doua metode de tratament propunandu-se si completandu-se reciproc.

 
Intr-o a doua etapa, in cadrul centrului nostru, muzicoterapia va fi aplicata intr-o sfera mai larga sub directa observatie si indrumare a muzicoterapeutului. Asa cum deja a fost anuntat in capitolul Modalitati de tratament, dorim ca in cadrul centrului nostru medical sa introducem muzicoterapia prin imagini si film precum si muzicoterapia aplicata in cadrul kinetoterapiei (miscare pe muzica). In aceasta etapa muzicoterapia o vom face in baza diagnosticului clinic, al fiecărui pacient, corelat cu diagnosticul rezultat in urma consultaţiei de muzicoterapie. Tratamentele prin muzica vor fii aplicate pe problema specifica fiecărui pacient.

 
dr. Radu Ioan Muresan
 
 
 
 
 
 
Drd. Radu Ioan MURESAN
 
Absolutoriu in Teologie la Institutul Sf. Ioan Evanghelistul din Cluj-Napoca
Licentiat in Muzica religioasa la Academia Gheorghe Dima din Cluj-Napoca
Masterat in Muzicologie la Institutul Pontifical de Muzica Sacra din Roma
Doctorand in Muzicologie la Institutul Pontifical de Muzica Sacra din Roma
Masterand in Meloterapie la Facultatea de Muzica a Universitatii “Transilvania“ din Brasov

 




Articolele publicate pe site-ul web www.medreflexline.ro sunt articole originale, protejate de Legea dreptului de autor. Este interzisa preluarea integrala sau in parte a continutului articolelor fara a obtine acordul scris de la autorul lor. Nu este permisa preluarea articolelor de pe site fara acordul autorului nici in cazul in care se indica sursa de unde au fost copiate!